Povești energetice

Prezint unele episoade petrecute dealungul câtorva decenii, în care am avut posibilitatea să cunosc, locuri, oameni, construcții, vestigii și diferite alte mărturii ale apariției și dezvoltării unor elemente de tehnică autohtonă cu precădere în domeniul energetic.

Fac acest lucru și în semn de omagiu pentru autorii cunoscuți ai unor mari realizări, cât și pentru mulțimea de anonimi care ne-au lăsat moștenire adevărate capodopere care au contribuit la formarea de valori, caractere și conștiințe și la ridicarea gradului de instruire, cunoaștere și civilizație.

Și aceasta în condițiile în care nici azi, după aproape 2000 de ani nu știm exact cum au reușit dacii să extragă și să prelucreze atâta aur iar români să realizeze acel pod peste Dunăre, la Drobeta, considerat de unii o minune a lumii antice, dar știm să distrugem și să abandonăm capacități, începând dela cuptoare de var și instalații hidraulice, până la mari combinate industriale și agrozootehnice, precum și complexe energetice.

În context este interesant de remarcat că dimensiunile și elegantă barjului de la Porțile de Fier I, raportate la cunoștințele și condițiile tehnologice din perioadele de realizare, nu ating măreția Podului lui Traian, observație valabilă și pentru alte obiective.

Pe această pânză a vremii timpul a așternut steluțe având iz și colorit distinct.

Aceste sunt instalațiile, respectiv morile hidraulice pentru producerea de energie electrică, cunoscute azi sub denumirea de centrale hidroelectrice și microhidrocentrale.

Despre unele din acestea doresc să scriu deoarece pe majoritatea le-am văzut, pe unele le-am reabilitat și repus în funcțiune, pentru multe am contribuit la proiectarea și realizarea lor.

Prin anii 1935-40, acad. Cornel Miklosi, pe atunci director la întreprinderea de tramvaie din Timișoara, a proiectat și realizat mai multe obiective pe Muntele Mic, printre care și o mică hidrocentrală care să dea lumină cabanei Bella Vista, schitului ortodox și marii cruci construită pe vârful muntelui. Micul ansamblu era format dintr-un baraj curb din beton care creia o acumlare de cca 2-300 mc. o conductă forțată cu d=4". l=400 m, h=6o m și o contructie care adăpostea o mică turbină pelton la care era cuplat un generator de cca 10 kw, care producea curent continuu la 110 v. Un cablu din cupru de 2x16 mmp, asigura legătură cu consumatorii specificați care au fost alimentați până în timpul războiului, când microhidrocentrala a fost abandonată.

În anul 1958 lacul era colmatat, clădirea în paragină, turbina deteriorată și generatorul dispărut.

Cu un maistru și o mică echipă de muncitori, într-o săptămână, am reparat, barajul, decolmatat lacul, verificat conducta de aducțiune, cablul electric subteran, turbina și celelalte instalații.

A fost pregătit un alt generator electric de 15 KW, 110 v și 42 Hz, dând-ul în funcțiune, în entuziasmul celor prezenți în cabane.

MHC a mai funcționat câțiva ani până la realizarea racordului de 6 KV, Caransebeș-Muntele Mic.

În prezent, din această micocentrala, nu mai există, practic, nimic.

Situații aproape similare s-au întâmplat și cu MHC de 8 KV 48 v. cc de la Văliug-Crivaia care alimenta cu energie electrică vila Klaus și păstrăvăria, MHC de 7 kw, 50 v cc, din corpul barajului de beton de la Marghitas, care alimenta vila de protoco l și adăposturile hipo ale lui Max Aushnicht, precum și MHC-le de la Bigar, Sf. Elena, Coronini, Gărâna, Borloveni Noi, Marila. În context trebuie amintite centralele hidroelectrice de puteri mici și medii, între 0,1 și 10 MW, dintre care:

- CHE Maru având p=5 MW, u=3 KV, 50 Hz, realizată pe răul Bistra Mărului, în ani 1920-1930 pentru alimentarea cu energie electrică a uzinelor Ferdeinand (Oțelul Roșu).

- CHE Grebla cu p=10 MW, u=3 KV

- CHE Crainicel cu p=6 MW, u=6 KV

construite pe Bârzava în perioada interbelică, pentru nevoile UD Reșița

- turbina Francis de 50 KW, u= 2 KV, f=42 Hz, din fosta uzină electrică din Caransebeș, una dintre primele centrale electrice la nivel de oraș, realizate în țară noastră.

- CHE Băile Herculane de 0,23 MW, u = 0,4 KV, f = 50 Hz construită la începutul sec. trecut pentru nevoile stațiunii.

Turbine hidrauluice au mai funcționat pe Nera la Bozovici și Sasca Română, pe Caraș la Grădinari ( Cacova), pe Bârzava la Bocșa și Berzovia, pe Pârâul Rece la Ruschita, pe Bistra la Obreja, pe Timiș la Slatina Timiș și Cavaran.

Amenajări hidroenergetice au mai fost realizate pe râurile Timiș, Bega, Mureș, Minis și Nadrag.

Cu aproximativ un secol în urmă, în Banat, existau 27 centrale și microcentrale hidroelectrice, cu o putere instalată de 76 MVA.

În prezent, din acestea, mai sunt în funcțiune doar 3 totalizând 7 MVA.

Programul de amenajare hidroenergetica a râurilor din județul Caraș-Severin, la un nivel de 520 MW putere electrică instalată, elaborat la începutul anilor 1970, a fost realizat în proporție de 31%, obiective importante fiind abandonate, întârziate sau pur și simplu uitate.

O situație cu totul aparte o reprezintă SHE Belareca-Cerna, întârziat cu aproape trei decenii.

Această situație este gravă nu atât prin cei 25 MW pierduți, cât mai ales prin faptul că transferul celor 4 mc/sec, din Belareca în Cerna, nu s-a mai realizat, deși această reprezenta o măsură importantă pentru salvarea izvoarelor termominerale din Băile Herculane, amenințate serios de diminuarea severă a debitului răului Cerna.

În Brăila, singurul județ complet irigat din țara noastră, pe cele 368.648 ha suprafta agricolă la nivelul anului 1989, sistemul de canale deschise permitea realizarea unor MHC prin care să fie recuperat cca 15 % din energia electrică consumată pentru vehicularea și distribuirea celor 400 mc/sec preluați din Dunăre. Ca urmare au fost elaborate studii tehnico-economice pentru un număr de 32 MHC.

În cadrul acestui program s-a finalizat un proiect tehnic de execuție pentru o MHC de 3 MW, amplasată pe un canal principal de irigație în zona Însurăței, la o rupere de pantă de cca 7 m, cu un debit constant, în perioadele de irigare, de 30 mc/sec.

Lucrarea deosebit de eficientă a început în mai 1988 și realizată în proporție de 90 % până în aug. 1989 când obiectivul a fost abandonat, ca dealtfel și întregul program.

În cei 20 de ani care s-au scurs de atunci, acțiunea a fost înmormântat împreună cu întreg sistemul de irigație.

Tot la Brăila au fost elaborate studii privind amenajarea pe Dunăre a unor platforme plutitoare echipate cu agregate hidroelectrice speciale cu puteri cuprinse între de 0,1 și 1 MW/unitate.

La uzina Progresul a fost realizat un agregat pilot format dintr-o turbină kaplan modificată de 350 C.P. și un generator electric asincron trifazat de 250 KVA, 10 KV și 50 Hz care a fost dus până în faza de probe, primele rezultate fiind excelente.

Această acțiune s-a desfășurat în cadrul unui program sub auspiciile Consiliului Național de Știință și Tehnologie, coordonat de acad. Ioan Ursu.

Pe baza rezultatelor obținute cu experimentul de la Brăila, realizarea de unități energetice de acest tip urma să fie implimentata în toate localitățile riverane cursurilor de apă navigabile din rețeaua hirdografica internă, la un nivel de 2000 MVA.

La nivelul anului 1988, România dispunea de cel puțîn 7 șantiere navale capabile să realizeze structura platformelor fluviale, 12 unități industriale de profil pentru fabricarea hidroagregatelor, 9 pentru producerea generatoarele electrice și 16 pentru instalații și echipamente diverse iar capacități de execuție se găseau, practic, în fiecare județ.

Din păcate după evenimentele din anul 1989 programul nu a continuat ...

În condițiile în care resursele primare fosile sunt epuizabile și mai ales puternic poluante, abandonarea a cca 50 % din puterea electrică instalată în sisteme existente, proiectate, începute sau simplu de realizat, pe bază de hidro, denotă deopotrivă, incompetența, ignoranța și degradare socio-morală în contrast și în ciuda progresului tehnologic înregistrat.

autor: Ion G.

autor: InfoElectronica ⓒ

Toate articolele de pe acest blog sunt protejate de legea dreptului de autor.

Reproducerea integrala, distribuirea sau modificarea acestora fără permisiunea autorului este interzisă. Este permisă reproducerea si distribuirea partiala a articolelor, cu condiția ca sursa să fie menționată în mod clar.